Paula Chirilă, declarație șoc la doi ani după divorț: „Îmi doresc să am mulți copii”
A trecut printr-o perioadă grea în viața ei, însă acum este gata să-și refacă viața.
Paula Chirilă are o fetiță, Carla, în vârstă de 10 ani, din căsătoria cu Marius Aciu, care s-a încheiat în urmă cu doi ani. În ultimul timp, fetița s-a plâns că se simte singură și drept urmare ar vrea un frățior.
„Aș vrea o surioară sau un frățior!”. Am dat-o la întors, am schimbat subiectul. Sincer, nu eram pregătită pentru întrebarea asta acum, după ce eu și cu tati nu mai suntem împreună, fiecare cu viața lui. Nici un an nu a trecut de când mi-a zis de o surioară, de un frățior, că e singură.
Și zic: vai de mine! Am condamnat-o la o viață de singurătate dacă nu mai fac copii. Dar nu aș face copii doar pentru că vrea ea o surioară, ci pentru că mie îmi plac foarte mult copiii. Îmi doresc să am mulți copii”, a declarat, pentru Libertatea, Paula Chirilă.
„Sunt o femeie curtată, când va fi cineva care să merite să îl scot pe covorul roșu, o să-l vedeți cu siguranță, deocamdată, la coteț. Fetița mea nu a cunoscut pe nimeni. L-a cunoscut pe fostul, pe Adi.
Mi-am dat seama că e mai bine puțină discreție. Am fost eu entuziastă la început, că așa sunt eu…Când mă bucur, vreau să se bucure toată lumea cu mine. Suntem în perioada de tatonare, să zicem așa…M-am lecuit.
Nu! Nu zic că Adi a fost rău, nu, nicidecum, dar consider că nu mi se potrivește asta, nu pot eu să trec peste diferența de vârstă, nu e că m-ar deranja sau că e vreo problemă. Nu pot eu să trec, pur și simplu. Cine va fi, va fi de vârsta mea sau mai mare decât mine, cu siguranță”, a mai spus aceasta.